Tinitusul nu este o boală în sine. E mai degrabă un simptom. Un semnal pe care creierul îl trimite atunci când ceva nu mai funcționează corect în sistemul auditiv. Nu toți cei care au tinitus au probleme grave cu auzul, dar există cazuri în care acest sunet continuu în urechi trădează o deteriorare mai avansată, uneori ireversibilă.

De multe ori începe ca un bâzâit ușor. Alteori, ca un țiuit aproape insesizabil. Poate părea neimportant, mai ales dacă vine și trece. Însă atunci când persistă, te poate epuiza. Nu doar fizic, ci și psihic. Important e să înțelegi că nu tot ce sună în capul tău e inofensiv.

Legătura directă între tinitus și pierderea auzului

Aproximativ 90% dintre persoanele cu tinitus au și un anumit grad de hipoacuzie. Asta înseamnă că tinitusul nu vine de unul singur. De cele mai multe ori, se instalează în paralel cu o pierdere auditivă lentă, progresivă.

Sunt și cazuri în care tinitusul apare primul. Înainte ca persoana să observe că nu mai aude bine. Însă modificările din urechea internă deja începuseră. Aici apare riscul. Pentru că tinitusul devine o mască. Ascunde deteriorarea auditivă până în punctul în care tratamentele devin limitate.

Solutii pentru tinitus există, dar eficiența lor scade dacă pierderea auzului avansează prea mult. Cu cât problema e identificată mai repede, cu atât șansele de control și îmbunătățire cresc.

Când e cazul să te îngrijorezi?

Sunt câteva semnale clare care ar trebui să te trimită direct la un consult audiologic. Iată care sunt:

  • Tinitusul persistă mai mult de o lună, fără pauze
  • Se asociază cu senzația că nu mai înțelegi bine cuvintele în conversații
  • Ai dificultăți în a urmări un dialog într-un spațiu zgomotos
  • Ai început să mărești volumul la TV sau telefon, fără să realizezi
  • Ți se pare că ceilalți vorbesc mai încet decât de obicei

Acestea sunt indicii că sistemul auditiv începe să cedeze. Urechea internă, în special cohleea, conține celule ciliate sensibile. Ele transformă vibrațiile sonore în semnale electrice pe care creierul le interpretează. Când aceste celule se deteriorează, creierul nu mai primește semnal clar. În lipsa acestuia, „umple golul” cu un sunet imaginar: tinitusul.

Tipuri de tinitus și semnificația lor

Există mai multe forme de tinitus. Unele sunt mai comune și inofensive. Altele indică afecțiuni mai serioase.

Tinitus bilateral, frecvent și constant

Dacă îl auzi în ambele urechi și e prezent tot timpul, cel mai probabil e legat de pierderea auditivă indusă de vârstă sau expunere la zgomot. Asta înseamnă că celulele ciliate sunt deja afectate. În acest caz, e util un test audiologic complet, nu doar un screening simplu.

Tinitus brusc, într-o singură ureche

Aici lucrurile sunt diferite. Poate fi vorba de o pierdere auditivă bruscă, un infarct cochlear sau chiar o problemă neurologică. În acest caz, e nevoie de o evaluare de urgență. În unele situații, administrarea rapidă de corticosteroizi poate salva auzul.

Tinitus pulsatil

Acesta are o componentă vasculară. Îl percepi în ritmul pulsului. De obicei nu e legat de auz, ci de circulația sângelui. Totuși, nu trebuie ignorat. Poate semnala probleme vasculare în zona capului și gâtului, care afectează indirect și auzul.

Ce investigații ajută la identificarea cauzei?

Evaluarea tinitusului nu se face doar pe baza unei discuții. E nevoie de o serie de teste tehnice, care pot scoate la iveală deteriorările subtile ale urechii interne.

Printre investigațiile recomandate:

  • Audiograma tonala liminară – măsoară cât de bine percepi sunetele la diverse frecvențe
  • Audiograma vocală – testează cât de clar înțelegi cuvintele în condiții reale
  • Timpanograma – verifică mobilitatea timpanului și integritatea lanțului osicular
  • Otoemisiuni acustice (OAE) – identifică funcționarea celulelor ciliate externe
  • Potențiale evocate auditive – analizează traseul semnalului auditiv până în creier

Aceste teste sunt complet nedureroase și pot oferi indicii clare despre starea urechii interne. Nu e nevoie să aștepți agravarea simptomelor ca să le faci.

Ce se poate face dacă apare o deteriorare auditivă?

Depinde de stadiul în care se află pierderea. Dacă e ușoară, unele măsuri de protecție și adaptare pot fi suficiente. Dacă e moderată sau severă, pot fi necesare dispozitive auditive.

Aparate auditive precum amplificatoarele digitale moderne pot îmbunătăți semnificativ percepția sunetelor reale. Interesant e că, în multe cazuri, tinitusul devine mai puțin supărător odată cu utilizarea unui aparat auditiv. Motivul e simplu: creierul primește din nou semnal și nu mai simte nevoia să „inventeze” un sunet de fundal.

Exerciții și metode complementare

Pe lângă intervenția medicală, sunt câteva metode complementare care pot ajuta în gestionarea tinitusului asociat cu hipoacuzia:

  • Reeducare auditivă (Tinnitus Retraining Therapy) – combină consilierea psihologică cu expunerea controlată la sunete neutre
  • Sunete de mascare – unele dispozitive emit zgomot alb sau sunete relaxante care „acoperă” tinitusul
  • Antrenamente de atenție – exerciții prin care creierul învață să ignore tinitusul
  • Tehnici de relaxare – stresul amplifică percepția sunetului, deci reducerea stresului are impact pozitiv

Important e ca aceste metode să fie aplicate după o evaluare corectă. Nu toate se potrivesc oricui.

Ce se întâmplă dacă ignori problema?

Tinitusul care maschează o pierdere auditivă netratată poate duce la probleme suplimentare:

  • Izolare socială
  • Probleme de concentrare și somn
  • Iritabilitate sau anxietate
  • Accelerarea declinului cognitiv la vârste mai înaintate

Auzul e direct legat de felul în care interacționezi cu lumea. Când el se degradează, întregul echilibru personal are de suferit. Ignorarea simptomului sau amânarea evaluării nu face decât să scadă opțiunile de tratament.

Ce ai de făcut dacă observi schimbări?

Primul pas este programarea la un consult audiologic complet. E important ca testele să fie efectuate într-un centru specializat, cu echipamente profesionale și personal cu experiență în audiologie.

Nu te baza doar pe testele online sau pe aplicații de telefon. Acestea pot oferi o impresie generală, dar nu detectează deteriorările fine. Un diagnostic corect se pune doar în urma unei evaluări detaliate.